Suceava - Istoric

Prima atestare documentară scrisă despre Suceava datează din 11 februarie 1388, în timpul domnitorului Petru I.


Suceava, un adevărat centru de spiritualitate religioasă, leagăn de civilizaţie românească – cetate de scaun a Moldovei, a cunoscut pe deplin implinirea economico-socială în timpul domniei voievodului Ştefan cel Mare.









Stabilirea scaunului domnesc la Suceava a impus o serie de măsuri administrative, militare şi edilitare, acestea fiind succedate de o creştere a interesului meşteşugarilor şi negustorilor locali şi străini pentru noul centru administrativ şi politic al ţării.

Astfel, în preajma palatului domnesc din oraş se ridicau cartiere noi (al olarilor şi fierarilor, negustorilor). Timp de două secole XV si XVI, Suceava a ocupat un loc de prim plan în istoria oraşelor Moldovei, fiind cel mai important centru al producţiei de mărfuri şi al schimbului intern şi extern, aici aflându-se vama principală a ţării, pe unde erau obligate sa treacă toate caravanele de negustori.

Din anul 1868 Suceava devine reşedinţă de judeţ condusă de un prefect, iar oraşul este condus de un primar.

În 1860 se înfiinţează gimnaziul de băieţi, în 1871 tribunalul, apoi o cazarmă şi spitalul.

Între anii 1870 si 1871 se construieşte linie ferată până la Iţcani, dinspre Dorneşti, făcând legătura , prin Burdujeni, cu vechea Românie.

În 1904 se înfiinţează în Suceava, prin decret imperial, urmat de Hotărârea Prefecturii Suceava, liceul german de fete – Mädchen Lyzeums (actualul Colegiu National Petru Rares), cu predare în limba germanã. Liceul a funcţionat în primul an cu un efectiv de 58 eleve, grupate în trei clase, sub conducerea cunoscutului cărturar bucovinean Samoil Isopescu.

La începutul sec. al XX-lea se construieşte uzina electrică, se introduce instalaţia de apă şi canalizare.

Tot în această perioadă iau fiinţă mai multe bănci.





La 6 noiembrie 1918, Suceava este eliberată de sub stăpânirea străină, în acea dată numărând 1424 case cu 10.200 locuitori.

În perioada interbelică, Suceava, reşedinţa a judeţului cu acelaşi nume, se dezvoltă lent din punct de vedere economic. Numărul locuitorilor rămâne aproape constant până în 1944. Suceava era mai mult un centru negustoresc, unde se făcea schimbul produselor din zona de munte şi de câmpie (cereale, fructe, lemne, animale şi produse alimentare), în ajunul celui de-al doilea război mondial, industria oraşului fiind reprezentată doar de două mori, o fabrică de mezeluri, o mică fabrică de zahăr, una de culori de pământ, o presa de ulei, doua tăbăcării şi mai multe ateliere meşteşugăreşti. În această perioadă, în Suceava funcţionau liceul de băieţi "Ştefan cel Mare", un liceu de fete, un gimnaziu comercial, un gimnaziu industrial de băieţi, un gimnaziu profesional de fete, două şcoli primare şi două grădiniţe.



După cel de-al doilea război mondial, Suceava cunoaşte o dezvoltare economico-socială sub regimul comunist, astfel în partea de nord-est a oraşului, pe malul Sucevei şi în vest, în zona Şcheia, s-au concentrat cele mai importante obiective industriale ce prelucrau materii prime din această parte a ţării (fabrici de hârtie, prelucrare a lemnului, piese maşini şi utilaje, sticlă, industrie alimentară, industrie uşoară) Industrializarea rapidă a Sucevei, începând cu anii '60, a determinat construirea de noi cartiere de locuinţe cât şi clădiri de utilitate publică, un nou spital cu peste 700 de locuri, Casa de cultură, Institutul de învăţământ superior, hoteluri, parcuri şi pieţe noi.




Ca o altă consecinţă a dezvoltării industriale transportul ia amploare, astfel amintim aeroportul Salcea (la 12 km de oras, în comuna Salcea), modernizarea celor trei gări (Suceava, Suceava Nord şi Suceava Vest), transportul în comun auto , intern şi către localităţile limitrofe.